10 lucruri pe care le-am învățat după accident

Nu are sens să bat monedă pe ce s-a întâmplat la mijlocul lunii mai. A fost, s-a dus, vor trece toate cu timpul. Știu sigur că m-am întors schimbată din Italia. Am plecat un om și m-am întors altul. În trei luni de zile mi-am dezvoltat frici, dar am căpătat și ceva curaj.
Cum arată Sorina 2.0? Cu o cicatrice pe frunte, un posibil ciob ce urmează să fie scos si încă ceva:

  1. Tupeul – cer ce mi se cuvine, fără să-mi fie teamă că voi fi refuzată. Și mă zbat pentru ce-i al meu. În trecut, eram cea care tăcea, chiar dacă aveam toate argumentele de pe pământ să deschid gura. Am învățat că oamenii nu mușcă dacă le vorbești frumos și sigur pe tine. Fără cap plecat, fără voce tremurândă. Și e tare bine când reușești să obții ceea ce îți dorești.
  2. Frica de a conduce – rar mă mai urc la volan. Nu conduceam eu în momentul în care a avut loc accidentul, eram pe bancheta din spate. Totuși, mi-e o frică de mor să conduc, am senzația că toți urmează să intre în mine. Nu-i o noutate faptul că traficul din București e infernal. Dar îl văd de 100 de ori mai periculos. Poate că o să îmi recapăt încrederea după ce o să scap definitiv de durerile de spate. Sau poate că o să-mi fac abonament pe viață la metrou (se poate, vă rog?).
  3. Relația cu părinții – nu mă înțelegeți greșit, îi iubeam și înainte. Dar după ce s-au dat peste cap să vină la spital, după ce s-au chinuit să mă pună în pat, să-mi dea să mănânc, să mă spele, să pună în jurul meu toate pernele din casă și să mă încurajeze, am realizat cam cât de importantă e familia și sprijinul ei. Nu știu, sincer, ce m-aș fi făcut fără mama și tata. Și o spune cineva de 25 de ani, care teoretic s-a rupt de ei, dar care a depins 100% de ei.
  4. Sită rărită – se spune că prietenul la nevoie se cunoaște. Și așa e. Acolo, pe patul de spital, unde V încerca să mă facă să râd făcând pe Robocop, deși avea clavicula ruptă, am înțeles cine contează cu adevărat în viața mea. La întoarcerea de la aeroport, cu Nelly așteptându-ne, un pic speriat de ce vede la mine (pe față), mi-am promis că nu o să îi mai iau pe toți de-a gata. Că nu e așa. Se rărește sita atunci când ai nevoie de oameni. Iar la mine a rămas cine conta cu adevărat. Puțini, dar buni. Puțini și supărăcioși vreme de două săptămâni din cauza unei umbrele.
  5. Cunoștințe medicale – știu acum foarte multe lucruri despre coloana vertebrală, despre șuruburi și tije. Te transformă în expertă 6 șuruburi și 2 tije. Totuși, până și experții sunt luați prin surprindere de cât de sensibilă e zona cu pricina și ce durere poți să ai când crezi că ai scăpat și te îndrepți spre vindecarea aia de 100% promisă de toată lumea în maximum un an de la operație.
  6. Frica de injecții – evident, nu-s cu capul. Nu îmi făcea plăcere să mi se ia sânge înainte, dar nu aveam o așa mare problemă cu procesul. După ce am avut prea multe branule, după ce am ieșit din spital vânătă pe ambele brațe, după ce am experimentat anestezia locală pentru a fi cusută pe față sau niciun fel de anestezie pentru a-mi fi scoasă drena, am o adevărată oroare de injecții. Iar partea proastă e că trebuie să mai am o intervenție chirurgicală. Alte injecții, altă distracție. Dar na, așa e când vrei să-ți scoți ciobul din frunte, rămas de la accident, care stă cuminte și nu zice nimic.
  7. Lucratul doar la muncă – eram obsedată înainte. Luam laptopul cu mine aproape zilnic acasă. Mâncam ceva, făceam o baie și mă apucam iar de muncă, asta spre disperarea lui V. Acum, nu mai am voie să ridic greutăți. Drept urmare, după ce termin cu munca, mă duc acasă și de cele mai multe ori nu știu ce să fac cu timpul meu liber. Mai e și pauză de seriale, mă delectez cu știri, cu meciuri. Dar pe bune că mi-e dor de un episod din Grey’s Anatomy, din Elementary, The Big Bang Theory, Supergirl. Va fi o toamnă interesantă din punctul ăsta de vedere.
  8. Sunt supărăcioasă – am dezvoltat niște complexe după accident, pentru că nu pot să fac multe lucruri, pentru că mă pocnește vreo durere când mi-e lumea mai dragă, pentru că am cicatrici, pentru că operația de pe spate se încăpățânează să nu treacă atât de repede pe cât aș vrea. Motiv pentru care, la cea mai mică glumă referitoare la asta, mă supăr. Și mă supăr tare, cu negru în fața ochilor, pregătită să întorc moneda de 100 de ori. Mă calmez după, dar deja am reușit să scot din sărite pe cineva. Iar datul din gene nu funcționează absolut deloc după aia.
  9. Aprecierea pentru lucrurile mărunte – după ce ai nevoie să stea cineva lângă tine când merg la toaletă, pentru a te ridica de acolo, după ce îți ia 40 de minute să te întorci pe o parte, pentru ca mai apoi să te panichezi și să mai pierzi încă 20 de minute pentru a fi iar pe spate, după ce poți să îți ridici singură o șosetă și să îți faci baie fără ca cineva să te șamponeze, începi să vezi cu alți ochi micile lucruri. Alea care pentru mulți sunt intrate în reflex. Hakuna matata!
  10. Mâncarea românească – nu vreți să știți cu câtă poftă am putut să mănânc, la spital, o porție de ciorbă făcută de mama. Printre lasagna, fasole, morcovi și alte minunății, n-am mai respirat. Până și colegii de salon, obișnuiți cu mine să ciugulesc, au fost surprinși să mă vadă mâncând ca un soi de animal. Unul simpatic, da?

Va fi bine. Inevitabil.

collage

Advertisements

One thought on “10 lucruri pe care le-am învățat după accident

  1. Imi pare rau pentru necazul prin care ai trecut. Iti recomand o carte daca ai timp: Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt. Daca n-ai citit/o deja. Iar daca ai facut-o, atunci Fratii Karamazov…Insanatosire grabnica!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s